Ernest Bernea – Poiana Mărului
“În lume umblă un vânt rău, un vânt care subţie făptura. Ceaţa s-a oprit în geamuri şi în lumina ochilor. În pădure cântă vioara vremii acelaşi cântec nefiresc al zilei ce se stinge azi.
Unde e leacul? Unde e mântuirea?
Acum mă doare sufletul, mă doare cerul.
Copac cu braţele uscate, fluer printre degete şi invoc lumina nevăzută a paradisului pierdut.
Cineva a bătut la uşă. O fi om, o fi cântec sau poate o-ntrebare? Dacă e om, e cel care a părăsit ogorul şi caută veşnicia.”
(Ernest Bernea – Poiana Mărului, 1950) :: preluat de la trestie
