Citate
Am observat recent, sau am devenit abia acum conștient de acest fapt, că oamenii nu mai știu cum să-și exprime ideile sau părerile ușor, liber. Nu mă refer prin viu grai, chiar dacă și acolo există o problemă, ci acum mă voi limita doar la cele în formă scrisă, mai exact pe rețelele de socializare. Dacă vede un citat care dezlănțuie niște trăiri, un „Ceva anume”, persoana aceea pur și simplu îl dă mai departe, fără măcar a spune și el ceva, ce l-a determinat să facă acest lucru. Ei cred că acei autori ai citatelor sunt mai presus decât ei înșiși, le cunosc mai bine gândurile, au putut exprima ceea ce simt mai bine? ( O paranteza, aici nu iau in calcul persoanele care postează citate doar de dragul de a părea culte și în realitate n-au habar de ce anume spune citatul ) De ce nu ai putea scrie și ceea ce simți sau te-a facut să înțelegi acel citat. Sau l-ai pus acolo doar că sună „mișto”? E adevărat totuși că dacă vrei să atragi atenția asupra acelei idei, atunci ai prefera să apelezi la un citat și nu ai scrie cu propriile tale cuvinte.
Mă tot gândeam să fac un experiment. Să creez un citat. Scriu ceva witty, mai inteligent sau pur și simplu ceva „obvious” dar negat în realitate. Îi adaug frumoase ghilimele și culeg un nume cu răsunet în Media, după care îl public. Apoi stau și observ. Cum am zis, n-am încercat, dar ceva îmi spune că ar fi cu siguranță mult mai „vizionat” și, după caz, comentat decât fără adăugirile de mai sus.
Revenind la idea anterioară, voiam să spun că sunt foarte puține persoane care își cred semenii în stare de fraze înțelepte sau trăiri mai profunde. Mai degrabă i-ar crede superficiali. Prin urmare nu vei primi prea mulă atenție pentru ce ai scris. Până nu devii un simbol „al cunoașterii” nici frazele tale nu pot deveni Cunoștințe.
P.S.: pentru cei care pun citate doar de dragul de a posta gasiți aici tot ce aveți nevoie http://www.brainyquote.com/quotes/favorites.html.

