Cârlig
Aceeași noapte vagă …
Stau copiii agățați în cârlige de pește
Afișând zâmbete prostești
Fără să le pese.
Lipsiți de sens atârnă între viață și moarte.
Nu au picioare să poată călca țărâna,
Să simtă din ce au fost creați;
Se întreabă într-una, într-una
Cine îmbrățișarea le va da?
Șșș …
Uite! unul a început să se zbată.
Gest inutil,
Când toată povara sa și-a lumii îl apasă.
Ce poate sărmanul să simtă?
Aceași durere pe care am simți-o toți
Fără de învelșul naivității latente.
Zdrobind tot ce ne poate răni,
Rănindu-ne și mai rău.
Dar a căzut jos;
Se despică încet.
Sufletul i-atârnă acum în cârilg;
Pedeapsa lui e pentru entern.
Se așează ochi peste ochi,
Iar clipa rămâne surprisă.
Singuri și pustii ne regăsim
Ca acuma mereu.
Noaptea se închide ermetic.
