Etichetă: adevăr

Meaning of life

Publicat de de nexcauzal

Am dat acum ceva zile peste un filmuleț care mi-a captat atenția. Vă las să-l urmăriți:

Sursă: http://www.7billionothers.org/
 

Care este sensul vieții, acest „Meaning of life” ? După cum se observă este o întrebare dificilă pentru mulți dintre noi. În primul rând pentru că nu ni-l va spune nimeni. Pentru fiecare persoană el este diferit. Nu vom găsi o carte ( poate doar Biblia și alte materiale de tip religios ) care e sensul vieții. Nu poți găsi același sens, sau ceva apropriat, pe buzele a două două persoane definite în limite externe diferite – nație, limbă, trai, cultură, sex, sănătate etc. ( de exemplu un magnat și o persoană din lumea a 3-a – ok, sunt exemple exagerate ). Însă în ultimă instanță noi trebuie să decidem ce sens îi dăm vieții și nu ce sens ne dă viața nouă. Și nu mi se pare exagerat dacă spun că tocmai cei din lumea a 3-a, cei săraci sau care par să fi luptat cu viața sunt cei care sunt mai aproape de un adevăr, propriul adevăr pe care și l-au format despre viață. Mulți nu sunt foarte siguri de sensul ei, ar putea fi, n-ar putea fi … alții pur și simplu îndrugă idioțenii. Până și iubirea e lansată ca un clișeu de mulți … „hmm ce să spun, ce să spun … parcă am tot auzit vorbindu-se de iubire … că e bine să ai pe cineva acolo lângă tine și să nu fii singur toată viața, să ai o soție etc, da deci ea, iubirea, trebuie să fie sensul, nu?” Iubirea înseamnă mult mai mult, și nu se rezumă doar la o relație. Întradevăr, iubirea se poate îndrepta doar către o persoană, pentru că doar asupra acesteia poți manifesta sentimente sincere (și încă o dată, nu mă refer doar la iubirea ca și cuplu). Sunt și alte „entități” care pot fi iubite ( idei, cărți, filme, animale, clipe ). Pentru acestea însă manifești alte sentimente: admirație, îndrăgire, poate și o anume formă de iubire prin simpla înțelegere.
Mi-a plăcut românca de la minutul 10:35 … se opune „curentului” care a prins destul de mult la noi, și nu numai. Acela de a face copii, a avea o familie și a fi fericit și punct. Avem puterea de a face mai mult, în fiecare dintre noi sălășluiește un demiurg. Fiecare are puterea de a crea ceva material, tehnologic, cultural sau spiritual. Nu vreau să se înțeleagă că mă opun familiei, copiilor sau faptului de a fi fericit, dar mă opun trendului de a se face un scop din asta. Acea fericire căutată de mulți în lucrurile trecătoare sau fără valoare oricum se pierde, și în final nu ajungi mulțumit (asta doar dacă nu trăiești într-o perfectă ignoranță sau ca o lipitoare).

Câți dintre noi – continuare

Publicat de de nexcauzal

Toți purtăm ceva în ființa noastră, o fărâmă de ceva care ne definește. Totuși mulți își ascund această părticică pură. O maschează, aruncă peste ea probleme zilnice, măști, bucurii de moment, gânduri egoiste, gelozii, discuții cotidiene, în mod continuu, până ajung să uite de ea (pot spune asta chiar din propria experiență). Nici nu mai știu că există sau că ar fi existat vreodată. Iar atunci când căutăm ajutorul, îl cerem în exterior și nu, n-o să-l primim de acolo niciodată. Cel mult, cu noroc, o să primim o îndrumare.

life and death
În paragraful de mai sus m-am referit destul de vag la ce vreau să spun. Idee e că ne ascundem și ne complacem în acel ascunziș confortabil și comod. Cafenele, un bar pe săptămână, un film la cinema cu o temă cam stupidă dar efecte speciale excepționale, dacă suntem mai culți poate și o piseă de teatru la care mergem pentru că se duce toată lumea „bună” (unde e posibil să și moțăim un pic iar de cum ieșim de la piesă uităm despre ce era), o carte de beletristică și … cam atât. A și poate niște legături superficiale cu alte persoane. 10 ani, 20 de ani, totul se repetă după un patern nemilos cu mici abateri ce se înscriu între legi clar formulate. Asta e tot.

Nu există prietenie adevărată fără empatie și fără să te cunoști pe tine însuți mai întâi. Spusese Liiceanu la un momentdat: „Iubește-ți aproapele ca pe tine însuți. Deci mai întâi cunoaște-te și iubește-te, dacă vrei să te deschizi pentru altul.” Da, e confortabilă lumea asta mică, cu problemele de zi cu zi peste care trecem ușor, cu grija de bani, de mancare, de sănătate etc. Nu zic că ele nu trebuie să facă totuși parte din viața fiecăruia, dar nu lor trebuie să le acordăm atenția principală. Trebuie să ne îngrijim de propriul „eu” și în același timp și de al celorlalți. Asta începe prin a accepta adevărul și a fi sinceri cu noi și cu ceilalți, prin a nu ne mai teme de „iluzii”. Nu mă refer neapărat la a te „despuia” de toate barierele în fața oricărui om. Mulți oricum n-ar înțelege gestul.

Lucrurile nu devin mai bune și frumoase dacă deschizi ochii și sufletul. Nu. Chiar sunt mult mai urâte. Sluțenia, ofilirea, boala și gălbejirea se află aproape peste tot. Dar doar astfel poți vedea și aprecia frumosul mai la valoarea lui reală. Umbra se ridică încet de pe tot, iar viața se face revelată. Scăldați în întuneric, ajungi ca până și proria ta față să nu-ți mai fie cunoscută. Te uiți și te minunezi și tu de ce vezi, de reflexia lăsată într-o bucată de geam. Pentru că ajungi să devii mereu altcineva; începi să te uiți. Totul ia proprțiile unei glume tragice devenită realitate.